GALLAGHER GIRLS/FETELE GALLAGHER în curând la Editura LEDA
Academia Gallagher pentru Fete Excepţionale este o şcoală de fete destul de obişnuită ─ asta dacă la fiecare şcoală se predau la orele de sport arte marţiale pentru avansaţi, la cele de ştiinţă ultimele noutăţi în privinţa războaielor chimice, iar elevele primesc credite suplimentare pentru spargerea codurilor CIA în cadrul orelor de informatică. Aşadar, adevărul e că Academia Gallagher, oricât ar susţine ea că e o şcoală pentru genii, e de fapt o şcoală pentru spioni.
Eroina seriei, Cammie Morgan, e o Fată Gallagher la a doua generaţie, şi deja în clasa a zecea vorbeşte fluent paisprezece limbi şi e capabilă să omoare un om în şapte feluri diferite (trei dintre care implică nişte spaghete nefierte). Dar singurul lucru pentru care Academia Gallagher nu a pregătit-o este ce să facă atunci când se îndrăgosteşte de un băiat obişnuit care crede că şi ea este o fată obişnuită. Desigur, îi poate monta un microfon în telefon, poate pătrunde în computerul lui, şi poate să-l urmărească printr-un mall fără ca el să-şi dea seama, dar poate ea să aibă o relaţie normală cu un băiat normal care nu trebuie să afle niciodată adevărul despre ea? Cammie poate să fie un spion de elită în pregătire, dar în clasa a zecea se află în faţa celei mai periculoase misiuni: se îndrăgosteşte.

New York Times bestseller, seria Fetele Gallagher este un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor, semnalat încă din start, prin titlurile volumelor. Pe parcursul celor patru cărţi apărute până acum, Cammie şi prietenele ei trebuie să spargă coduri de computer, să spioneze, să fure şi să mintă în căutarea adevărului, se îndrăgostesc etc. În vreme ce caută răspunsuri, îşi dau seama că poate cheia viitorului lor se află ascunsă adânc în trecut.
Vă prezint mai jos coperţile originale ale primelor patru volume, Mie-mi plac şi sper să le putem cumpăra şi noi pentru ediţia noastră.
Vă prezint mai jos coperţile originale ale primelor patru volume, Mie-mi plac şi sper să le putem cumpăra şi noi pentru ediţia noastră.
Vol. 1. I’d Tell You I Love You, But Then I’d Have to Kill You
Vol. 2. Cross My Heart and Hope to Spy
Vol. 3. Don’t Judge a Girl by Her Cover
Vol. 4. Only the Good Spy Young
Vol. 5. Out of Sight, Out of Time (apariţie în 2012)
Vol. 2. Cross My Heart and Hope to Spy
Vol. 3. Don’t Judge a Girl by Her Cover
Vol. 4. Only the Good Spy Young
Vol. 5. Out of Sight, Out of Time (apariţie în 2012)
ALLY CARTER este o autoare americană de literatură pentru tineri (YA). A absolvit Oklahoma State University şi Cornell University. Prima ei carte, Cheating at Solitaire , care deschide seria cu acelaşi nume, a fost publicată în 2005. De atunci, popularitatea ei a crescut exponenţial, odată cu succesul noilor serii, GALLAGHER GIRLS şi, mai recent, HEIST SOCIETY.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu