luni, 24 octombrie 2011

Vă place dark fantasy-ul? Ei bine, azi vă anunţ o serie dark urban fantasy: ALEX CRAFT de Kalayna Price


O serie care îi va încânta deopotrivă pe amatorii de urban fantasy/romance paranormal şi pe cei de thriller/mister.
Grave Witch, (publicat în 2010; titlul în română nu e încă stabilit), primul volum al seriei, ne-o aduce în prim-plan pe Alex Craft, o eroină extraordinară, tenace, dură şi sexy, evident posesoare a unor puteri ieşite din comun. Ea este detectiv particular şi consultant al poliţiei, dar, în primul rând, vrăjitoare. Şi vă puteţi închipui că, având aceste îndeletniciri, a fost pusă de multe ori în situaţia de a înfrunta criminali odioşi şi magia neagră.
Ca „vrăjitoare de mormânt”, Alex poate vorbi cu cei morţi, ba mai mult, e într-o bună relaţie cu Moartea – care, aici, e un EL şi, printre altele, arată fantastic îmbrăcat în jeanşi –, dar tot îi lipsesc atuurile pentru a rezolva cel mai recent caz apărut. În timp ce investighează o crimă abominabilă, este atacată chiar de umbra pe care-o invocase ca să o ajute, pentru ca, ulterior, să fie ţinta unui atentat, din care scapă graţie Morţii. Ca să rezolve acest caz, Alex îl are partener din partea poliţiei pe durul detectiv Falin Andrews, care se pare că-i tăinuieşte ceva. Cu toate că nu se vede prea multă simpatie între ei, Alex are nevoie de sprijinul lui Falin pentru a descurca păienjenişul întâmplărilor paranormale şi… mortale în care e prinsă, şi pentru a-l încolţi pe criminalul ce stăpâneşte o magie atât de malefică, încât eroina noastră riscă să-şi piardă viaţa… sau chiar şi sufletul.
Grave Dance (2011) este al doilea volum publicat până acum al seriei.
Kalayna Price este autoarea a două serii de dark urban fantasy: Haven şi Alex Craft. Şi-a scris cărţile inspirându-se din lumea în care trăieşte, din mitologiile vechi şi din folclorul clasic. Rezultatul, vă veţi convinge, e un amestec antrenant de fantasy, romance, horror bine temperat, ceva umor şi o doză puternică de mystery.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu