Citatele sunt din "Eve" de Anna Carey. Recenzia AICI. Aștept păreri!
„M-am întors. Un băiat murdar, plin de noroi, călare pe o iapă neagră, ținea o praștie în mână. Pielea îi era bronzată, având o nuanță de maro roșiatic, iar pieptul musculos îi era pătat de noroi.
- Ai face mai bine să te sui, a spus el, băgându-și praștia în buzunarul din spatele pantalonilor. Asta nu s-a terminat.
M-am uitat din nou spre ursoaică, care clătina din cap, momentan perplexă. Nu știam ce era mai rău: să fiu omorâtă de către o brută de animal, sau să fiu luată de Neanderthalian sălbatic pe spatele unui cal.”
”Atunci am râs și eu, până ce mi-am dat seama că nu glumea. [...]
- Cum adică ”nu sunt genul tău” ?
Molima omorâse mult mai multe femei decât bărbați. Fiind una dintre puținele femei din Noua Americă, în special o femeie educată, civilizată, am crezut întotdeauna că eram genul tuturor bărbaților.
Băiatul mi-a aruncat o privire scurtă și a ridicat din umeri.
- Eh, a murmurat el.
Eh? Eram inteligentă, munceam din greu. Mi s-a spus că eram frumoasă. Eu eram Eve, șefa de promoție de la Școală. Și tot ce putea el să spună era ”eh” ?
Umerii i s-au mișcat puțin. M-am uitat la fața lui și mi-am dat seama, pentru prima oară de-a lungul călătoriei noastre, că mă necăjea. Făcea o glumă.
- Te crezi amuzant, nu?”
” - Știu, am spus eu, privind prin jur. [...]
- Există ceva ce nu știi? a întrebat băiatul, pe față ițindu-i-se alt zâmbet.
Mi-am întors privirea, prefăcându-mă că nu observ gropița care i se forma în obrazul drept, sau felul în care îi străluceau ochii, de parcă erau luminați din interior. ”
” – E-n regulă, Eve, a spus.
M-am oprit din plâns, surprinsă de căldura pielii lui lipită de a mea. Era atât de aproape încât îi simțeam fiecare respirație. Ochii lui verzi erau strălucitori, iluminați de raza lanternei apărută pe neașteptate.
- N-o să te părăsesc.”
”În timp ce golea pe podea conținutul cutiei, sortând conservele și pungile argintii, eu i-am cercetat chipul. Râul îi spălase mare parte din murdăria de pe piele, iar acum era strălucitoare și netedă, cu doar câțiva pistrui pe nas. Ochii mei se tot îndreptau spre trăsăturile sale puternice, ascuțite, cu oase proeminente sub piele.Știam că trebuia să îmi fie frică de el, însă acum eram pur și simplu fascinată. Care era cuvântul pe care Profesoara îl folosise pentru a-și descrie soțul? Cel despre care glumisem eu cu Pip la Școală? Caleb, chiar și cu unghiile lui negre și cu părul încâlcit, părea aproape... frumos.”
” – Ce faci cu toate cărțile astea? am întrebat, îndreptându-mă către teancul înalt de pe podea. [...]
Caleb a venit lângă mine, și umărul lui cald îl atinse ușor pe al meu.
- Fac uneori chestia asta amuzantă, a spus el, oferindu-mi un rânjet poznaș. Deschid o carte și mă uit la fiecare pagină. Se numește citire.
- Știu ce înseamnă să citești! am spus eu râzând.
Un val de căldură mi-a cuprins gâtul și fața, adunându-se în obraji.”
” – Cum adică îl iubea? Ce e aia? A întrebat el.
Kevin, băiatul cu ochelarii crăpați, a scos un oftat enervat.
- Înseamnă că vrea să sărute o fată. Asta se întâmpla înainte de molimă.
Kevin mi-a zâmbit rușinat, înroșindu-se.
- Să sărute o fată? a întrebat Silas neîncrezător. [...]
- Poți iubi pe oricine, i-am înterupt eu, privind către grup. Iubirea e.. Căutam cuvintele potrivite. Iubirea înseamnă să ții la cineva foarte mult. Să simți că acea persoană contează pentru tine, ca și când întreaga ta viață ar fi mai tristă fără ea. ”
” – Ai citit toate astea? [...]
- Fiecare cuvânt, a spus Caleb râzând. La urma urmei, nu sunt chiar un om al peșterilor, nu?
Cămașa gri lungă, zdrențăroasă a lui Caleb nu era închisă la nasturi, dezvelind din când în când porțiuni din pieptul său bronzat.
- Nu cred că am spus asta vreodată, nu?
- Nu trebuia s-o rostești, a răspuns el.”
” Eram complet scufundată, ascultând pulsul bătându-mi în ureche. [...] Caleb se afla la jumătate de metru în fața mea, cu ochii deschiși, ținându-mă de mâini. Fața îi era atât de delicată, de serioasă și de dulce, că am uitat, chiar dacă numai pentru o clipă, că eram diferiți. Că el era de sex opus, cel despre care fusesem avertizată. Cel de care mă temusem întreaga viață.
În acel moment, el era doar Caleb. Am zâmbit, iar el mi-a întors zâmbetul, în vreme ce brațele noastre formau un cerc în liniștea apei.”
” – Nu se poate abține și te privește întruna, a spus Arden, rezemată de perete.
Ne așezaserăm într-un colț ca să mâncăm cât putem. [...]
- N-am crezut nici o iotă din ce zicea Profesoara Agnes, a continuat ea, înclinând ușor capul. Dar poate că hodoroaga avea dreptate. Se vede un tip de nebunie în ochii lui. De parcă ar vrea să-ți devoreze sufletul sau ceva de genul.
Am ridicat privirea. Caleb era în cealaltă parte a camerei, cu ochii pe mine.”
” Lacrimile îmi curgeau pe față, înlăturând stratul subțire de praf ce îmi acoperea pielea.
- Eve!
Vocea bărbatului s-a auzit din nou, dar nu m-am întors. Apoi, mâna lui m-a prins de braț și m-a tras în tufișurile dese. Nu m-am zbătut. Membrele mi-au paralizat în timp ce bestia mă întorcea pe spate. Mi-am acoperit fața.
– Eve! a spus bărbatul din nou, cu o voce mai blândă. Eu sunt.
Am deschis ochii să văd fața pe care mi-o imaginasem de atâtea ori. Caleb a zâmbit, iar părul lui îmi gâdilă fruntea. Mi-am pus palmele pe obrajii lui, întrebându-mă dacă visam cu ochii deschiși. Pielea lui era fermă. Nu știam dacă să râd sau să plâng.
În schimb, l-am îmbrățișat. Trupurile noastre s-au făcut unul, brațele noastre trăgându-l pe celălalt mai aproape și mai aproape, până când nu mai era nimic între noi, nici măcar aer.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu